Dictionar

în aparență

Parte de vorbire:  loc. adv.  
Etimologie:

1. judecînd după exterior, la prima vedere.
 

aparent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apparent, lat. apparens)

1. adj. nereal, imaginar; fals.
2. evident, vizibil.
3. adv. în aparență.
 

cazuist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. casuiste; sp. casuista; lat. casus „caz de conștiință”)

1. cel care se ocupă de cazuistică.
2. teolog care, prin profesie, rezolvă cazurile de conștiință.
3. cel căruia îi place să analizeze, până în cele mai mici amănunte, fiecare caz, pentru a da o soluție cât mai exactă și mai documentată.
4. specialist în cazuistică, care folosește abil argumente ingenioase, logice în aparență, false în fond.
 

docet, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. docète)

1. adept al docetismului, erezie de la începuturile bisericii creștine, care susținea că Iisus Cristos nu ar fi fost om decât în aparență.
 

docetism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. docétisme)

1. erezie de la începuturile bisericii creștine care susținea că Isus Cristos nu ar fi fost un om decât în aparență.
 

fachirism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fakirisme)

1. ansamblu de fapte în aparență extraordinare, atribuite puterii supranaturale a fachirilor.
 

formal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. formel, lat. formalis, engl. formal)

1. adj. referitor la formă, care ține de aparență.
2. (despre logică) care studiază formele logice ca independente de conținutul lor concret determinat.
3. (despre concepte) care nu are referință externă.
4. formulat în termeni preciși, categorici.
5. făcut din formalism, de formă; superficial.
6. (jur.; despre acte) care, pentru a fi valabil, necesită anumite forme.
7. ceremonios, solemn.
8. (inform.) gramatică ~ă = vocabularul și regulile necesare descrierii limbajelor; limbaj ~ = limbaj generat de o gramatică formală.
9. (adv.) în aparență.